Printre numeroasele credințe despre lilieci, una dintre cele mai răspândite este cu siguranță că sunt creaturi oarbe. Acest lucru nu este adevărat, deoarece liliecii au o vedere excelentă, dar pur și simplu nu folosesc (numai) acest simț pentru a se mișca în întuneric complet. Adaptarea la zborul de noapte a produs dezvoltarea unui sistem complex de ecolocație, bazat pe emisia și recepția ultrasunetelor.
Pentru a construi o hartă a ceea ce îi înconjoară, liliecii emit ultrasunete (din gură sau din nas) care se lovesc de suprafețe, apoi ricoșează revenind sub formă de ecou și sunt percepute de urechi (sau nas la unele specii). Cu toate acestea, ultrasunetele nu sunt folosite doar pentru a se orienta, ci și pentru a construi o imagine sonoră a prăzii, a formei și dimensiunii insectelor, precum și a vitezei și direcției acestora. În acest fel, sunt capabili să prindă chiar și un țânțar de câțiva milimetri în zbor!
Chiropterologii, cercetătorii liliecilor, folosesc un instrument numit detector de lilieci pentru a detecta aceste ultrasunete. Cum functioneazã? Ultrasunetele identificate sunt convertite în sunete perceptibile urechii umane și, prin analiza lor, permit recunoașterea multor specii de Chiroptera. Acest lucru permite cunoașterea speciilor de lilieci existenți într-o anumită zonă.
Chiropterologii au descoperit că în Europa există 45 de specii de Chiroptera, foarte greu de identificat în majoritatea cazurilor. Este necesar într-adevăr să fie observate unele trăsături distinctive (unele sunt foarte mici, cum ar fi dinții), prin urmare acestea pot fi făcute numai de către chiropterologi experți.
